Disgrafia. Clarificare conceptuală

Disgrafia apare foarte rar ca tulburare singulară, izolată, cel mai adesea ea apare în asociere cu dislexia, sau alte tulburări precum cea de atenție cu sau fără hiperactivitate, sau dispraxia, motiv pentru care este un tip de tulburare mai puțin studiat ca atare în literatura de specialitate, mai ales în cea românească unde termenul preferat este cel de dislexie-disgrafie, sau în literatura Statelor Unite ale Americii unde disgrafia este tratată ca parte din dislexie.   De asemenea, trebuie să menționăm faptul că disortografia , cuprinsă de terminologia disgrafiei în ceea ce privește accepțiunea specialiștilor din țara noastră ca o mainfestare a disgrafiei ce reprezintă ansamblul de dificultăți în învățarea ortografiei, respectiv incapacitatea de a scrie corect, poate fi  tratată separat în  alte literaturi, precum cea francofonă, unde disortografia vizează scrierea corectă atât sub aspectul componenței cuvintelor cât și sub aspect morfosintactic, iar disgrafia se manifestă la nivelul componentelor spațiale ale scrisului. (Roșan, 2015)

            În Ordinul MEN 3124/2017 privind Tulburările Specifice de Învățare, disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziție ale exprimării în scris : erori la nivelul literelor, erori sintactice și erori de punctuație precum și organizarea grafică a paragrafelor.

            Disgrafia constă în ,,dificultăți de învățare a scrierii, independent de nivelul mintal și de școlaritatea anterioară a subiectului ”(Lafon, 1971, cit. in. Burlea, 2007)

            APA (2013) include în manifestările disgrafiei: scrierea corectă, sub aspectul componenței literale a cuvântului, sub aspect gramatical și al punctuației, precum și claritatea sau organizarea exprimării scrise.

            Luând în calcul complexitatea activității de scriere se pot distinge trei nivele ale afectării acesteia: motor, verbal sau funcționare executivă.(Roșan, 2015). Burlea (2007) vorbește de un mecanism reflex ce stă la baza scrisului, bazat pe interactiunea a trei analizatori: kinestezic, auditiv și vizual