Tulburările specifice de învățare în DSM V. Criterii și elemente de diagnostic

În 2013, în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (Asociația Americană de Psihiatrie), tulburările de învățare primesc în completarea denumirii conceptuale și termenul specifice, ce impune absența altor condiții ce pot determina tulburările,  și sunt incluse în categoria tulburărilor neurodevelopmentale- tulburare de neurodezvoltare cu origine biologică , adică este afectată capacitatea creierului de a percepe sau procesa eficient și corect informația.

 Pentru a fi considerate tulburări specifice de învățare trebuie întrunite patru criterii de diagnostic. Primul criteriu impune prezența a cel puțin unuia dintre următoarele simptome în achizițiile școlare: citirea cuvintelor este incorectă, lentă, sau se produce cu efort; dificultăți în înțelegerea sensului textului citit; dificultăți de exprimare în scris; dificultăți de întelegere, stăpânire, a sensului numerelor, a calculelor și dificultăți de raționament matematic, precum și o persistență de minim șase luni în condițiile în care anterior s-a intervenit asupra deficienței respective. Al doilea criteriu presupune o trăsătură esențială, aceea a discordanței între instruire și competențe, rezultate, stabilită în urma evaluării standardizate și a evaluării clinice amănunțite, prin care achizițiile școlare afectate sunt semnificativ și cuantificabil inferioare achizițiilor anticipate și afectează semnificativ performanța școlară, profesională sau activitățile cotidiene. Criteriul al treilea atrage atenția asupra faptului că dificultățile de învățare debutează la vârsta școlară dar devin evidente și complet manifestate atunci când cerințele depășesc capacitățile limitate ale elevului, de aceea tulburările specifice pot fi diagnosticate numai după începerea educației formale dar ulterior, la orice vârstă , inclusiv la vârsta adultă. Criteriul al patrulea exclude alte cauze ale tulburării specifice: dificultățile de învățare nu pot fi puse pe seama dizabilităților intelectuale, tulburărilor de acuitate vizuală și auditivă, altor tulburări neurologice sau mintale dificultăților psihosociale, sau nivelului inadecvat de pregătire.

Tot în DSM V sunt indicate trei niveluri de severitate ale tulburărilor de învățare: ușoare, moderate și severe. Severitatea ușoară presupune că individul are unele dificultăți într-unul sau două domenii școlare și poate fi capabil să compenseze sau să funcționeze adecvat în rezolvarea sarcinilor dacă i se oferă un ajutor suplimentar sau susținere suplimentară. Nivelul de severitate moderată presupune dificultăți marcante în unul sau mai multe domenii școlare, și nu poate fi capabil să facă față, să-și îndeplinească sarcinile fără pregătire intensivă și specializată. Dificultățile severe privind abilitățile de învățare afectează mai multe domenii școlare, și este necesar ca individul să fie pregătit intens, continuu, pregătirea să fie specializată și individualizată, pe tot parcursul școlar.

De cele mai multe ori s-a constatat faptul că tulburarea specifică de învățare, chiar dacă devine diagnosticabilă numai după începerea educației formale, are niște manifestări anterioare, în anii preșcolari, reprezentate de tulburări de concentrare a atenției și întârzieri ale limbajului sau abilităților motorii, care pot sau nu să coexiste apoi cu tulburarea specifică de învățare, precum : lipsă de interes pentru jocurile care implică utilizarea limbajului, învățarea grea a poeziilor la grădiniță, pronunțarea în mod greșit a unor cuvinte, sau dificultăți în a-și aminti denumiri ale zilelor săptămânii, numerelor sau literelor.