Tipologia și caracteristicile disgrafiei

  În literatura de specialitate română, una din clasificările reprezentative identifică următoarele tipuri de disgrafie: specifică sau propriu-zisă, atunci când nu se realizează legătura între sistemele de simbolizare; disgrafia de evoluție sau structurală ce se caracterizează prin confuzii între literele asemănătoare ,,p’’-,,b’’, omisiuni, inversiuni; disgrafia motrică ce presupune ilizibilitate și ritm extrem de lent; disgrafia de tip spațial caracterizată prin imposibilitatea de a scrie în linie dreaptă; disortografia și disfonografiile ce reprezintă erori de transcriere a limbajului oral în limbajul scris (Roșan, 2015)

           

 Caracteristicile disgrafiei

           

            Disgrafia, în DSM V(2013),  presupune ca performanța în sarcinile de scriere să fie inferioară celei scontate, în raport cu vârsta și capacitatea intelectuală și cu nivelul de școlarizare de care a beneficiat elevul, astfel, elevul cu disgrafie se exprimă foarte greu în forma scrisă, are un scris dezordonat, cu greșeli de ortografie, și chiar modul în care ține instrumentul de scris este unul neobișnuit.(Oklahoma State Department of Education).

            Un aspect important al disgrafiei, este acela că nu există un singur tip de greșeală la un anumit disgrafic: ,,deși greșelile sunt variate, de cele mai multe ori, erorile aceluiași individ sunt, frecvent, absolut diferite.’’ (Burlea, 2007, p.164)

            Disgrafia se manifestă prin următoarele caracteristici: ezitare pentru exprimarea în scris, dificultate în copierea de pe tablă, un stil de scris inconsistent (Farrell, 2006), la nivelul grafemului apar confuzii grafice între acestea; distorsiuni la nivelul silabelor și la despărțirea cuvintelor în silabe, inversiuni (al – la, ra – ar, nu – un etc.); inversiuni la nivelul cuvintelor , parţiale (aeroplan – areoplan); totale (lac – cal, rac – car, cap – pac etc.); dificultăţi grafice specifice limbii române, cum ar fi grafia grupului de litere care redă un singur fonem (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi) ( Chirilă, 2006)

            Aspectul scrisului dislexic este caracterizat de înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stînga; și uneori de scrisul ca în oglindă ( este afectată încadrarea în spațiu și orientarea rândurilor), afectarea punctuației și a formei literelor, se poate altera ordinea firească a cuvintelor sau chiar mesajul textului scris datorită tulburările de organizare spațială și de lateralizare care acționează în planul percepției literei și al cuvintelor (Burlea, 2007)