Prevalența tulburărilor specifice de învățare

Diversele interpretări conceptuale ale tulburărilor specifice de învățare, multiplele definiții și forme pe care acestea le iau, cel mai probabil influențează și prevalența acestora. În DSM V prevalența tulburărilor specifice de învățare este cuprinsă între 5 și 15 %, în rândul copiilor de vârstă școlară, măsurată în diverse țări și culturi. În țara noastră, primul studiu de cercetare la nivel național, desfășurat de către Asociația Română pentru Copii Dislexici, început în anul 2011, finalizat în 2012,ce a vizat elevii până în 11 ani, indică faptul că 4 din 10 cazuri de elevi cu CES ce se află în evidența unui psihopedagog sau logoped, sunt cazuri de dislexie.(Roșan, 2015).

            Conform cercetărilor efectuate de Asociația Europeană a Dislexiei (EDA) 12% din oamenii din Europa sunt dislexici. În Statele Unite ale Americii, Institutul National de Sănătate estimează ca populația dislexică este în procent cuprins între 5 și 10%. (Chirilă, 2016) Departamentul de Educație a Statelor Unite ale Americii( U.S. Department of Education), în raportul său din 2010, susține o incidență de 1 la 5 persoane din Statele Unite  afectată de o tulburare specifică de învățare, aproape 1 milion de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 21 de ani prezintă o formă de tulburare specifică de învățare și primesc educație specială în școală, și o treime din elevii ce primesc educație specială sunt elevi cu tulburare specifică de învățare (Oklahoma State Department of Educațion).

            În ceea ce privește prevalența discalculiei sau disgrafiei, aceasta nu a putut fi tratată distinct de prevalența dislexiei, căci de către cele mai multe studii nu sunt privite precum că ar fi condiții separate ( Farrell, 2006), însă Roșan(2015) amintește de un procent prinvind prevalența discalculiei la nivel mondial cuprins între 3 și 6% din populație. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată ca 10% din populația globului suferă de acest tip de tulburare ( Burlea, 2007). Și Hațegan (2016) susține ideea de inseparabilitate a celor trei tipuri de tulburări specifice, menționând interdependența funcțională și diagnostică a acestora în cazurile studiate. Estimările prevalenței la vorbitorii de limba engleză  cuprind un procent situat între 5 și 10 din total (Pennington,1990, Farrell, 2006)

            O altă problemă în stabilirea prevalenței tulburărilor specifice de învățare a fost semnalată de către Watson (2008) prin dificultatea cadrelor didactice în a furniza date despre elevii lor,  de a se exprima privind încadrarea acestora în categoria tulburărilor specifice de învățare.