Caracteristicile dislexiei

Se impune încă de la începutul abordării caracteristicilor dislexiei, să reamintim un aspect foarte important, anume, cel al unicității fiecărui diagnostic de dislexie, caracterul unic al deficienței, chiar dacă în cele ce urmează voi aborda o serie de caracteristici propuse de specialiști, trebuie înțeles faptul că la fiecare indivind în parte manifestarea poate să cuprindă aspecte din aceste caracteristici generale sub mai multe forme.

            În vederea distincției între tulburare specifică de învățare și dificultate de învățare nespecifică, vom avea în vedere persistența în timp a dificultății sub aspectul unei intervenții corespunzătoare.

            Nivelul de inteligență al copiilor dislexici este cel mai adesea normal, sau chiar peste nivelul de inteligență normală. Dislexia este o tulburare ce persistă toată viața, însă, cu cât intervenția specializată se face mai devreme, cu atât individul poate face față provocărilor din mediu, ducând o viață normală.

            Încă din anul 1977, Biroul de Educație a Statelor Unite (USOE), publică indicatorul principal al dislexiei, care presupune, așa cum am menționat și în diagnosticarea tulburărilor specifice de învățare, prinvipiul discrepanței între realizări și abilitate intelectuală, în una sau mai multe arii cum ar fi exprimarea orală, exprimarea în scris, citirea sau înțelegerea lecturii (  Hallahan, Mercer, 2001)

             Dislexia se manifestă mai ales în timpul achizițiilor scris-cititului ale elevului, deși specialiștii vorbesc de o serie de semne, care pot fi observate mai devreme, începând din mica copilărie, și includ, de obicei dificultăți în: pronunțarea cuvintelor, achiziția vocabularului, achiziționarea abilităților motorii fine cum ar fi legarea şireturilor, încheierea nasturilor, folosirea instrumentelor de scris, dificultăți de ritm, și dificultăți în a reda evenimentele dintr-o poveste în succesiune logică (Chirilă, 2016). Specialiștii recomandă diagnosticarea pe parcursul clasei a doua ,,Dislexia este depistabilă după un an de şcolarizare, când există posibilitatea reală de a o discrimina de unele confuzii (de exemplu, inversiunile), ce pot fi considerate ca fireşti într-o anumită perioadă de debut şcolar, în etapa de prelexie” (Chirilă, 2016, p.13), atunci când ,,sistemul neuropsihic al copilului s-a maturizat, iar achizițiile dobândire s-au consolidat’’( Verza ,1983, cit in Burlea, 2007, p.169)

             În raportul Serviciilor Educației Speciale ale statului Oklahoma, sunt indicate următoarele caracteristici: dificultăți în înțelegerea glumelor sau sarcasmului, dificultăți în a urma diverse indicații, dificultăți în însușirea normelor sociale de comunicare, uitare frecventă a sarcinilor, atenție deficitară.

            Vrăsmaș (2008) indică o serie de caracteristici funcționale ale inteligenței cognitive care lipsesc sau nu sunt stăpânite de către elevul dislexic: complexitatea, ce se referă la capacitatea de a opera cu informații complexe sau de a executa mai multe sarcini simultan; adaptabilitatea și flexibilitatea ce se referă la recunoașterea alternativelor și utilizarea acestora; realizarea și rememorarea diferențelor; judecata; gândirea simbolică; perceperea schemelor și ritmurilor care caracterizează formele de cunoaștere și reflecția.

            Farell (2006) indică pentru caracteristicile dislexiei, o clasificare ce include caracteristici în ceea ce privește cititul, scrisul și ortografierea, le voi trata aici doar pe cele ale cititului. Caracteristicile cititului cuprind: ezitarea asupra cuvintelor, confuzia asupra literelor ce au aceeași formă, de exemplu ,, u “ și  ,,n”, cuvinte ce se aseamănă vizual ,,este” și  ,,sete”, confuzia sau omiterea cuvintelor de legătura ,,și’’, ,, în “, erori de citire cu privire la înlocuirea cuvintelor legate semantic spre exemplu dislexicul poate citi ,,câine” pentru cuvîntul scris, ,,pisică” , erori de citire a cuvintelor formate din mai multe silabe, erori gramaticale, inclusiv inconstanța utilizării timpurilor verbale potrivite în cadrul aceleași fraze. Regăsim așadar la elevul dislexic erori în diferenţierea auditivă a sunetelor: confuzia consoanelor surde de cele sonore (p-b, t-d, c-g, f-v, s-z, ş-j); confuzie între sunete cu punct de articulare apropiat (s-ş, s-j, ţ-ce-ci, r-l); confuzie între consoane de aceeaşi natură (f-v, p-t, b-d, v-z, v-j, f-z) sau de natură diferită (m, b, p); confuzie între vocale (o-a, a-ă), erori la nivelul cuvintelor: descifrare dificilă a literelor care formează cuvântul, dificultate de integrare a elementelor simbolice în unitatea cuvântului şi neînţelegerea sensului cuvintelor citite, erori în diferenţierea vizuală a literelor, confuzii în raport cu axa verticală: b-d, p-q şi axa orizontală: u-n; litere cu formă apropiată m-n;  inversiuni de litere: b-d (citeşte „b” în loc de „d”), b-p, n-u; inversiuni de silabe: al-la, ra-ar (nu poate recunoaşte ordinea consecutivă a literelor corespunzătoare); inversiuni de cuvinte monosilabice: lac-cal (percepţia globală a cuvântului poate conduce la mai puţine greşeli când cuvintele sunt mai lungi); deformarea cuvintelor prin inversarea ordinii literelor, silabelor, omisiuni de litere, silabe, finalurile cuvintelor, cuvinte, substituiri de litere, silabe, cuvinte, salturi peste rânduri. Citirea dislexicilor este fragmentară, uneori extrem de lentă, alteori precipitată, cu multe ezitări în citirea cuvintelor, cu pauze mari, citire fără sens, cuvintele sunt uneori ghicite, alteori substituite, fără a exista o justificare logică.

            Farell (2006) atrage atenția asupra deficitului fonologic, împerecherea/ corespondența, grafem-fonem nu se produce și împiedică astfel automatizarea cuvintelor. Studiile au arătat faptul că în cazul dislexicilor, desi auzul este normal, apare o deficiență de împerechere auditorie, care produce dificultăți în discriminarea auditorie.

            De asemenea, tot cercetările specialiștilor au demonstrat existența la persoanele dislexice, a unei sensibilități particulare a citirii de pe foaie albă cu scris negru, ce poate fi redusă prin utilizarea hârtiei și a fontului scrisului, colorate, iar pentru urmărirea cuvintelor se recomandă unirea acestora printr-o linie. Afectarea coordonării motorie prezentă în dislexie are implicații asupra scrisului de mână. (Farrell, 2006).

            Dislexicul prezintă o lateralitate anormală prin dominanța mâinii stângi, iar recunoașterea stânga – dreapta asupra lui însuși și în spațiul extracorporal este afectată. (Burlea, 2007).

            Ronald Davis susține o teorie ce definește dislexia ca un produs al gândurilor ce presupune un mod special de a reacționa la starea de confuzie. Conform acestei teorii, dislexicul gândește non-verbal, respectiv în imagini astfel cuvintele care nu descriu lucruri reale, ale căror sensuri nu pot fi imaginate, sunt imposibil de gândit pentru acești copii care gândesc în imagini. Formarea imaginii înțelesului unei propoziții se va opri la fiecare cuvânt căruia dislexicul nu-i poate atribui o imagine mentală, rezulând o serie de imagini nelegate între ele, fără sens. Aceste opriri dau copilului senzația de confuzie, senzațiile repetate de confuzie duc la atingerea pragului de confuzie, iar copilul va deveni dezorientat. Starea de dezorientare presupune alterarea simțurilor, apare percepția modificată a imaginilor ca simptom  primar al dislexiei, materializat în faptul că dislexicul nu mai vede ceea ce este scris pe o foaie ci ceea ce crede că este scris, deoarece simbolul – litera, cuvântul, nu este recunoscut datorită imposibilității reprezentării într-o imagine. În teoria sa, Davis definește o serie de simptome ce apar atunci când principalele simțuri sunt tulburate, simptome ce apar la nivelul vederii: forma sau ordinea literelor este inversată, pronunția cuvintelor este incorectă, literele par că se mișcă, dispar, cresc sau se micșorează, simptome ce apar la nivelul auzului, simptome în percepția timpului îi este greu să fie punctual sau să spună cât este ceasul, reverii diurne excesive și simptome la nivelul echilibrului sau mișcării. (Davis, 2010)